Existenţa Grădinii Botanice din Iaşi are o istorie
zbuciumată care a parcurs o perioadă de peste un secol până să ajungă
aşa cum o vedem şi o admirăm noi astăzi.
Alături de alte priorităţi culturale emanate din vechea
capitală a Moldovei, un loc deosebit îl ocupă şi înfiinţarea la Iaşi,
în anul 1856, a primei Grădini Botanice din România, de către medicul
şi naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop şi om de cultură.
Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa
Galbenă, avea să fie pentru mulţi ani, până la moartea marelui cărturar,
un important centru cultural pentru tineretul studios din Iaşi care
avea posibilitatea de a studia botanica pe material viu, dar şi un mijloc
de instrucţie şi educaţie pentru toţi iubitorii naturii.
Iată
ce a scris chiar Anastasie Fătu în 1870 în prefaţa la lucrarea "Enumeraţiunea
specieloru cultivate în Grădina Botanică din Iaşi" privind înfiinţarea
şi scopurile acestei grădini: "Încă din 1856 am pus fundamentele
unei Grădini Botanice în oraşul Iaşi. Această instituţie, care la început
a propăşit foarte încet, fiind redusă la propriile mele mijloace, mai
târziu a prosperat mai bine, subvenţionată fiind de Casa Statului şi
a Comunei Iaşilor...".
"Fondând această grădină mi-am propus a îmbunătăţi
salubritatea oraşului Iaşi, a îndemna pe "giunimea" studioasă
la învăţarea botanicei şi a procura iubitorilor de ştiinţe naturale
ocaziunea de a contempla frumuseţile naturii în momentele lor de repaus".
Prin eforturile financiare proprii susţinute cu intermintenţă
de autorităţile publice, grădina lui A. Fătu a durat până la moartea
sa (1886), după care terenul a fost vândut de urmaşii acestuia şi tot
materialul botanic adunat cu migală de o viaţă, s-a risipit.
Despre prima Grădină Botanică din România şi întemeietorul
ei A. Fătu, ne mai aminteşte astăzi denumirea a două străduţe din vecinătatea
fostei grădini: Str. Florilor şi Str. A. Fătu, aflate în apropriere
de Râpa Galbenă.
Stimulată de interesul manifestat faţă de grădina lui
A. Fătu, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi, înfiinţează,
în 1873 o a doua Grădină Botanică în jurul sediului acestei societăţi,
actualmente Muzeul de Istorie Naturală. Sarcina organizării acestei
noi grădini este încredinţată Dr. Dimitrie Brândză, iar fondurile necesare
au fost furnizate de societate. În cea mai mare parte, plantele acestei
Grădini au fost oferite de către A. Fătu din grădina sa sub formă de
plante vii şi seminţe, aşa cum reiese din cererea acestuia din 11 ianuarie
1873. Parte din plantele sădite de D. Brândză (doi stejari, doi plopi
şi un castan porcesc) mai dăinuiesc şi astăzi în părculeţul din curtea
Muzeului de Istorie Naturală.
În 1870, conducerea Universităţii din Iaşi ia în discuţie
problema înfiinţării unei grădini botanice proprie pe terenul din spatele
vechii clădiri a Universităţii, unde în prezent se găsesc clădirile
Institutului de Medicină şi Farmacie. După această hotărâre s-au făcut
unele plantări, dar abia în 1876 s-au alocat fonduri de la buget care
au permis o dezvoltare mai amplă a grădinii. Se pare că atât fondurile
alocate cât şi spaţiul din preajma Universităţii nu au fost suficiente
pentru a satisface cerinţele tineretului de la Universitate, având o
existenţă simbolică.
În 1900, la insistenţele repetate (încă din 1895) ale
Prof. Al. Popovici, Universitatea cere să-i fie cedat terenul din spatele
actualului Palat al Culturii pentru înfiinţarea unei noi grădini botanice.
Demersurile repetate pentru obţinerea fondurilor necesare înfiinţării
acestei grădini au rămas fără un răspuns concret. Cu toate că s-a întocmit
un proiect de amenajare foarte amănunţit, el nu s-a putut finaliza niciodată
din lipsa de fonduri şi, mai târziu, ca urmare a consecinţelor primului
război mondial. De acest proiect ne mai aminteşte astăzi doar strada
Botanică din vecinătatea ştrandului.
Pentru a satisface cerinţele învăţământului biologic,
în 1921, Prof. Al. Popovici înfiinţează o nouă grădină botanică pe terenul
din spatele noii clădiri a Universităţii cu suprafaţa de cca. 1 hectar,
pe care se construieşte un mic complex de sere pentru plantele tropicale.
Această grădină a servit învăţământului botanic ieşean
timp de peste 40 ani, până în 1963-1964 când a fost mutată pe actualul
amplasament din Dealul Copoului. Din această ultimă grădină botanică
se mai păstrează şi astăzi arborii şi arbuştii din parcul aflat între
vechea clădire a Universităţii, Cantina studenţească şi căminele studenţeşti
de pe Bd. Copou şi o mică seră "turn" în care se cultivau
palmieri şi bananieri.
În 1960, cu ocazia sărbătoririi centenarului Universităţii,
s-a prezentat situaţia Grădinii Botanice şi s-a ajuns la concluzia că
nu mai corespunde cerinţelor învăţământului şi în 1963 s-a ales ca
teren de amplasare a unei noi grădini botanice în Dealul Copoului pe
Str. Dumbrava Roşie. S-a elaborat un studiu tehnico-economic şi în următorii
ani a început preluarea terenurilor, organizarea reţelei de drumuri
şi alei, plantaţiile, construcţia şi popularea serelor, la început cu
materialele provenite din vechea grădină botanică.
Suprafeţelor de teren preluate iniţial li s-au adăugat treptat altele,
ajungând astăzi la 87,95 de hectare.
Din anul 2000, Grădina Botanică din Iaşi este membru fondator al Asociaţiei
Grădinilor Botanice din România.